Nu de puține ori, oamenii își doresc o evadare din rutina zilnică în locuri cât mai aproape de natură, a cărei lipsă în spațiul adiacent casei sau jobului o resimt în cea mai mare parte a timpului. Mai ales acum, pe perioada verii, valuri de turiști rezidenți ai marilor orașe pornesc la început de weekend, încolonați disciplinat, spre mare sau munte pentru 2-3 zile de liniște și relaxare. De cele mai multe ori aceste „escapade”sunt planificate în funcţie de timpul pe care îl au la dispoziţie, limitat de distanțe și o infrastructură de transport încă deficitară.
De aceea, prezența naturii în apropiere a devenit un criteriu tot mai important în alegerea unei locuințe, iar ponderea sa în luarea deciziei finale este din ce în ce mai mare. Viața la oraș este departe de a fi perfectă, dar are avantajele ei din plin. Vorbim aici de tehnologie accesibilă aproape oricui și la aproape orice pas, diversitatea ofertei de petrecere a timpului liber și, în general, despre un confort mai ridicat decât cel oferit de traiul în mijlocul naturii, fără apă curentă, canalizare, încălzire centralizată, etc.
Studii efectuate pe parcursul a 20 de ani, prin analizarea răspunsurilor a zeci de mii de persoane, au relevat faptul că oamenii sunt mai fericiţi atunci când trăiesc în spaţii urbane, dar cu zone verzi generoase. Faţă de locuitorii unor zone care nu se bucură de spaţii verzi, aceștia au un nivel semnificativ mai scăzut de tulburări mintale și un nivel considerabil mai mare de satisfacţie cu privire la viaţă în general.
Cu aceste coorodonate fixate bine în gând, ne-am pus întrebarea „cum ar fi dacă am putea trăi tot anul într-un loc care să aibă toate coordonatele de satisfacție ale unei vacanţe perpetue?” Așa a luat naștere Greenfield Residence, cartierul vecin cu cele peste 900 de hectare verzi ale pădurilor Băneasa și Tunari: un loc în care oricine se poate simți în vacanță în orice moment, dar beneficiind simultan de toate avantajele vieții într-un mare oraș, cu toate avantajele sale:
parcuri private, alei de promenadă, locuri de recreere, locuri de joacă pentru copii, loc de joacă pentru căței; 4.500 mp dedicați activităților sportive, spații pentru fitness în aer liber, teren de sport multifuncțional; acces în cartier securizat pe bază de cartelă, bariere la intrarea în fiecare cartier, pază 24/7, parcări private de 12 mp, parcări rezervate pentru vizitatori; transport cu autobuze și microbuze private, un terminal STB în plan, precum și prezența viitoarei Magistrale 6 de metrou în apropiere; transportul alternativ este sprijinit de câteva facilități implementate sau în curs de implementare: rasteluri pentru biciclete, stații de încărcare electrice; bancomate, supermarket, minimarket, restaurante și terase, cafenele, brutărie; cabinet medical, cabinet stomatologic, saloane de înfrumusețare;Anul acesta marchează și începutul unei noi faze de dezvoltare, prin construirea celui mai mare centru comunitar dintr-un ansamblu rezidențial. Greenfield Community Center se va întinde pe o suprafață impresionantă de 32,071 mp. El va aduce locuitorilor un nou standard de confort, prin includerea tuturor funcționalităților necesare unei mari comunități: zonă comercială și de servicii, centru de fitness și SPA, școală și grădiniță de stat, zone de promenadă și recreere și transport public, punct ISU. Greenfield PLAZA va deveni punctul central al unei comunități tinere pentru care un stil de viață sănătos nu este doar un principiu de bază, ci și o sursă de încredere, socializare și relaxare.
Complexul Greenfield Băneasa va cuprinde o piscină interioară, un bazin semiolimpic, o sală de masaj, o sală de hidromasaj, un teren de squash, o sală de fitness de 1.114 mp, două studiouri pentru 50 de persoane, o sală de spinning, vestiare, precum și o piscină exterioară și două terenuri de tenis cu gazon. Totodată, Greenfield Plaza va oferi experiența completă a unei vizite la mall, cu servicii variate pentru a răspunde cât mai multor nevoi: supermarket Mega Image, restaurant, cafenea, brutărie, farmacie, pub, locuri de joacă, bancă, schimb valutar, agenție de turism, centru de livrare colete, salon de înfrumusețare, frizerie, curățătorie, etc.
În plus, până la sfârșitul anului se vor demara lucrările de construcție a unei grădinițe și școali de stat pe o suprafață de 9,620 mp de teren pe care dezvoltatorul Impact Developer & Contractor a donat-o Primăriei. Peste 1.000 de copii din sectorul 1, Greenfield și vecinătate, vor putea beneficia de acestea. Grădinița va putea primi 150 de copii în 15 săli de clasă la care se adaugă o sală multifuncțională, o sală de evenimente, un cabinet medical + izolator, un oficiu alimentar, spații administrative, spații tehnice, grădini și o curte de joacă acoperită.
În școală vor putea învăța două serii de câte 390 de copii în 13 săli de clasă, 5 laboratoare (chimie, biologie, fizică, informatică, limbi străine), două ateliere (muzică și arte), 1 sală after-school, 1 bibliotecă, o sală de sport + vestiare, un foaier multifuncțional, un cabinet logopedic, un cabinet de consiliere pedagogică, un cabinet medical + izolator, un spațiu bufet + oficiu alimentar, un magazin școlar, o curte interioară acoperită, un teren de sport în aer liber, o curte de recreație parțial acoperită, un atelier de mentenanță, platforme pentru parcarea bicicletelor, diverse spații tehnice și administrative.
Aceleași studii amintite mai sus au demonstrat că apropierea continuă de natură crește nivelul de activitate fizică, precum și de activitate socială, ambele asociate cu numeroase beneficii pentru sănătatea fizică și psihică. Nu doar că numărul markerilor fizici ai stresului tinde să se reducă în prezenţa stimulilor plăcuţi și calmanţi ai naturii, dar sub acţiunea acestora din urmă numărul limfocitelor (cu rol în protecţia împotriva cancerului și a infecţiilor virale) crește. Iată deci un mod cât se poate de concret de a spune că „natura înseamnă sănătate”.
În Greenfield Residence ai toate premisele unei vacanțe în fiecare zi, acasă. Programează acum o vizionare și, cine știe, chiar de mâine ne poți fi prieten și vecin. Hai cu noi în vacanță pe viață!