Pe o vreme parcă mai degrabă pentru lenevit pe plajă decât pentru efort susținut, 150 de temerari s-au aventurat Duminica trecută în cea mai tare provocare a verii de la Greenfield Băneasa Residence și partenerii noștri Road Grand Tour și Băneasa Race.
Concurenți cu vârste între 12 și 65 de ani au luat startul în prima ediție a Greenfield DUO Challenge, competiția ce strânge la un loc iubitorii de mișcare în aer liber, fie în alergare sau pedalând pe cărările ale pădurii Băneasa.
Am avut de toate în această cursă: adrenalină, efort, transpirație, căzături și abateri de la traseu, chiar și abandonuri, dar, și asta e cel mai important, am avut spirit de echipă și zâmbete de satisfacție la linia de finiș.
Mai presus de locul în clasament, toți cei aliniați la start au „vânat” o porție de sănătate și aer curat alături de cei dragi, prieteni, rude și competitori.
Greenfield DUO Challenge a fost gândită ca o competiție pentru oameni care să promoveze mai departe un stil de viață. O competiție pentru oameni implicați, pentru care inspirația înseamnă oxigenul din respirație. Oameni care știu să se distreze în natură, în armonie cu aceasta și pentru care sportul în aer liber este esențial.
Am mai deschis un drum în #BucureștiDarDiferit și vom continua să mergem pe el cât mai multe ediții. Vă mulțumim că sunteți parte din #comunitateaGreenfield și vă spunem #WelcomeToMyPlayground.