Oportunități de investiție în 2022
În ultimii doi ani, societatea a traversat o perioadă marcată de incertitudini care, în contextul geo-politic actual, se adâncesc tot mai tare. Așadar, este normal să ne întrebăm care sunt acum cele mai sigure metode de a ne pune la adăpost economiile acumulate cu efort și care sunt cele mai bune oportunități de investiție.
Specialiștii din domeniul bancar îi sfătuiesc pe cei care au economii în lei să nu își schimbe acum banii în valută, iar dacă au credite în derulare să nu le lichideze în acest moment. În schimb, recomandă păstrarea unei părți din economii sub formă de lichidități, iar cealaltă parte recomandă a fi investită pentru a se proteja cât mai bine de devalorizare.
De asemenea, în conformitate cu opiniile specialiștilor, sectorul imobiliar oferă în continuare cele mai bune randamente, în condițiile în care, deși nu ne dorim acest lucru, prețurile prezintă toate ingredientele pentru creșteri susținute și pe parcursul acestui an.
Rămân ansamblurile rezidențiale o investiție sigură?
Ansamblurile rezidențiale moderne din București sunt cele care aduc în continuare cele mai atractive oportunități de investiții. Spre exemplu, în ansamblul GREENFIELD Băneasa din Nordul Capitalei, prețul mediu pe metru pătrat a crescut cu până la 84% în intervalul 2014-2021.
Cum au evoluat prețurile apartamentelor de-a lungul timpului?
Apartamente cu 2 camere
La o analiză mai atentă, putem observa că prețul mediu al apartamentelor cu 2 camere din GREENFIELD Băneasa s-a apreciat cu 73% din 2014 până în prezent, de la 48.600 la 85.000 euro, înregistrându-se o creștere de 7% numai în ultimul an. Prețurile pentru apartamentele cu 2 camere de vânzare pot fi văzute aici.
Apartamente cu 3 camere
De asemenea, prețul mediu pentru un apartament cu 3 camere în București Nord aproape că s-a dublat în ultimii 7 ani, înregistrând o creștere de 84% de procente, de la 64.400 la 118.500 euro, ceea ce înseamnă o apreciere cu peste 54.000 euro. Prețurile actuale pentru apartamentele cu 3 camere de vânzare pot fi găsite aici.
Apartamente cu 4 camere
În același timp, apartamentele cu 4 camere din ansamblul GREENFIELD Băneasa s-au apreciat în medie cu mai bine de 51.500 de euro, tradus într-o apreciere procentuală de 60% pentru perioada analizată. Prețurile luate în considerare în această analiză nu includ prețul locului de parcare și TVA. Prețurile pentru apartamente cu 4 camere de vânzare la acest moment pot fi văzute aici.
Cum se justifică prețurile GREENFIELD Băneasa?
Apartamente poziționate într-o zonă atractivă unde se fac investiții importante.
Aprecierea constantă a prețurilor din acest ansamblu se explică, pe de-o parte, prin poziționarea într-o zonă foarte atractivă a capitalei – zona de Nord, sectorul 1, dar și prin investițiile masive care au fost făcute aici în ultimii ani și care au dus la o creștere permanentă a calității vieții locuitorilor.
Cel mai VERDE complex rezidențial cu școală și grădiniță de stat
GREENFIELD Băneasa este primul ansamblu rezidențial ce va beneficia de școală și grădiniță de stat, autorizația de construcție pentru acestea fiind emisă în luna septembrie a anului trecut. Având in vedere planurile de dezvoltare pe termen lung ale complexului rezidențial, cu folosirea unor materiale și tehnologii sustenabile, acesta se prefigurează a deveni cel mai “verde” proiect rezidențial din Estul Europei. De asemenea, întregul proces de dezvoltare se bazează pe adoptarea conceptului de Home Wellbeing.
Ce trebuie să aibă în vedere cei care își propun să investească în imobiliare?
Cei care doresc să își plaseze surplusul de capital într-o investiție imobiliară trebuie să mai ia în considerare și faptul că se anunță în continuare scumpiri pe piața materialelor de construcții, ceea ce se va resimți puternic în prețul final pe segmental rezidențial. Astfel, deși o oarecare doză de precauție este necesară, cei care își doresc să facă o astfel de investiție nu trebuie să amâne prea mult momentul.
În schimb, ceea ce pot face ca modalitate de precauție este să verifice foarte atent de la cine cumpără, să se asigure că dezvoltatorul are experiență și un istoric de promisiuni respectate. Cu o experiență de 31 de ani pe piață, IMPACT Developer & Contractor, dezvoltatorul ansamblului GREENFIELD Băneasa, este prima companie imobiliară înființată în România și, totodată, primul dezvoltator imobiliar listat la Bursa de Valori București, având în spate 14 ansambluri dezvoltate și vândute integral până la acest moment.