Istoricul drumului din strada Vadul Moldovei și demersurile Impact pentru menținerea acestuia ca drum de acces

15ian.2023 Istoricul drumului din strada Vadul Moldovei și demersurile Impact pentru menținerea acestuia ca drum de acces

București, 15.01.2023

Accesarea fiecarei anexe la care face referire prezentul document se face dand click pe numele ei.

1. Istoric Strada Vadul Moldovei

1.1. Statutul de drum public al străzii Vadul Moldovei datează de aproape 50 de ani, mai exact din 18.09.1972, dată la care guvernul de atunci, prin Hotărârea nr. 1068 (Anexa nr. 1), aprobă scoaterea din fondul forestier a unor terenuri, în scopul construirii unor drumuri pentru asigurarea accesului optim către zonele de agrement din pădurea Băneasa. Odată cu Vadul Moldovei deveneau drumuri de interes public și alte căi de acces care astăzi au, de asemenea, statutul de drum forestier. Aceste documente s-au identificat la Arhivele Naționale, în anul 2018, mult peste termenul legal de revizuire a hotărârii judecătorești privind calificarea Drumului ca drum forestier.

1.2. Ulterior declarării sale ca drum public, în 1979, Consiliul de Stat al țării emitea Decretul nr. 284/1979 (Anexa nr. 2), prin care erau trasate limitele sectoarelor Municipiului București, valabile și astăzi. În acest decret, Strada Vadul Moldovei este menționată în mod concret ca făcând parte și constituind chiar limita sectorului 1, astfel:

„Sectorul 1 – Situat în partea de Nord-Vest a municipiului, cuprins între sectoarele 2 și 6, are următoarea delimitare: … spre Est, limita o constituie o linie convențională care pornește de la liziera vestică a pădurii Tunari până la Strada Vadul Moldovei (inclusiv), continuă pe această stradă cuprinzând și grădina zoologică Băneasa, continuă spre sud până la intersecția căii ferate București – Constanța cu șoseaua Pipera…”

În prezent, strada Vadul Moldovei (denumită în cele ce urmează “Drumul”) este împărțit în trei porțiuni, așa cum rezultă din planurile și extrasele de carte funciară (Anexa 13.1, Anexa 13.2Anexa 13.3Anexa 13.4).Toate cele 3 loturi au același statut juridic, respectiv sunt în proprietatea Statului Roman și în administrarea Regiei Națională a Pădurilor Romsilva. Două dintre porțiuni reprezintă partea asfaltată în lungime de aprox. 1,2 km (prima porțiune este intre Aleea Privighetorilor și bariera edificată lângă Poligonul de Tir, aceasta porțiune de drum forestier este în prezent deschisă circulației auto; a doua porțiune este intre bariera edificată la Poligonul de Tir și limita tronsonului asfaltat-închis circulației auto, iar a treia porțiune este tronsonul neasfaltat, mărginit de bariera edificată la intrarea pe Drumul Pădurea Pustnicu, în lungime de aprox. 380 ml și 3009 mp reprezentând o linie parcelara de delimitare intre Pădurea Băneasa și Pădurea Tunari).

1.3. În anul 2007, anul în care ia naștere și proiectul Greenfield Băneasa, Regia Națională a Pădurilor cheamă în instanță Primăria Municipiului București, administratorul din acel moment al drumului, și, susținând că Strada Vadul Moldovei este drum forestier, deși asfaltat, circulat, inclus în nomenclatorul străzilor publice și în baza căruia fuseseră emise autorizații de construire, revendică dreptul de exploatare a acestuia. În mod neașteptat, are și câștig de cauză.

1.4. Tot din anul 2007, folosirea acestei căi de acces, str. Vadul Moldovei, a fost asigurată în baza Sentinței civile nr. 10050/25 iunie 2007, pronunțate de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr. 8918/299/2007. Prin această hotărâre judecătorească s-a dispus admiterea cererii de ordonanță președințială formulată de către dezvoltatorul Impact (la momentul la care a început edificarea cartierului rezidențial Greenfield Băneasa) și obligarea Romsilva să permită accesul auto și pietonal pe calea de acces Vadul Moldovei către terenul proprietatea exclusivă Impact la acel moment.

1.5. Această măsură a instanței a avut caracter provizoriu, fiind dispusă până la soluționarea dosarului nr. 9122/299/2007, dosar ce a reprezentat fondul cauzei prin care Impact a solicitat obligarea Romsilva la respectarea dreptului de acces auto și pietonal al acestei societăți pe drumul în discuție.

1.6. Dosarul nr. 9122/299/2007 a fost soluționat prin respingerea cererii de chemare în judecată cu motivarea esențială că Impact are cale de acces la imobilele situate în ansamblul rezidențial Greenfield prin Aleea Teișani – Str. Pădurea Pustnicu.

1.7. Deoarece închiderea drumului îngreuna considerabil accesul celor aproape 5.000 de locuitori ai cartierului și pe cei 400 de elevi care frecventau cursurile unității de învățământ privat ce funcționează în cartier, pe singura cale de acces rămasă deschisă, Primăria Municipiului București decide în 2017 înființarea unui grup de lucru pentru remedierea acestei situații. Împreună cu Ministerul Mediului și Regia Națională a Pădurilor se identifică în cele din urmă o soluție legală.

1.8. Astfel, au fost adoptate o serie de hotărâri ce aveau ca obiect măsuri luate în scopul deblocării situației privind Drumul:

  • de către Consiliul General al Municipiului București: Hotărârea CGMB nr. 218/08.06.2017 (Anexa nr. 3), Hotărârea CGMB nr. 608/19.12.2017 (Anexa nr. 4);
  • de către Consiliul Local al Sectorului 1 București: Hotărârea CLS1 nr. 236/31.07.2017 (Anexa nr. 5), Hotărârea CLS1 nr. 278/01.09.2017 (Anexa nr. 6), Hotărârea CLS1 nr. 345/31.10.2017 (Anexa nr. 7), Hotărârea CLS1 nr. 1/31.01.2018 (Anexa nr. 8);
  • de către Consiliul de Administrație al Romsilva, pentru trecerea unor drumuri forestiere și a terenurilor corelative din domeniul public al Statului Român și din administrarea Romsilva în domeniul public al Municipiului București;
  • între Romsilva și Sectorul 1 al Municipiului București s-a încheiat un contract de uz, având ca obiect folosirea de către public a 2 (două) drumuri forestiere, cu vehicule etc. (Anexa nr. 9).

1.9. Mai mult, în susținerea acestui demers, Impact Developer & Contractor S.A. (“Impact”) a donat 3 (trei) loturi de teren cu o suprafață totală de 6.000 mp, situate în intravilanul Sectorului 1 al Municipiului București („Terenurile Donate”) în scopul efectuării formalităților pentru transferul Drumului din domeniul public al Statului Român – în administrarea Romsilva, în domeniul public al Municipiului București, după cum urmează:

Societatea a făcut o ofertă de donație autentificată sub nr. 1529 din data de 21 septembrie 2017 către Primăria Municipiului București (prin Consiliul General al Municipiului București), modificată prin actul adițional nr. 1 autentificat sub nr. 1696 din data de 25 octombrie 2017 (Anexa nr. 10), prin care s-a impus o sarcină ce revine donatarei, după cum urmează: „sarcina de a da obiectul Ofertei de donație în compensare către Romsilva, conform art. 37 din Codul Silvic al României, în vederea deschiderii accesului public între Aleea Privighetorilor și Drm. Pădurea Pustnicu, pe tronsonul care se suprapune cu drumul forestier FE00868D1, în aplicarea Hotărârii Consiliului General al Municipiului București și Consiliului local Sector 1 nr. 218/2017 respectiv 278/2017” (Anexa nr. 10).

1.10. Consiliul General al Municipiului București a emis Hotărârea nr. 513 din data de 31.10.2017 (Anexa nr. 11) în baza căreia a acceptat donația cu sarcini și a aprobat încheierea contractului de donație sub rezerva obținerii acordului Romsilva și ca respectivul contract de donație să se încheie în termen de 30 (treizeci) de zile de la momentul în care se obține acest acord.

1.11. La data de 18.05.2018, Romsilva a emis Avizul nr. 11133/C.M.R/18.05.2018 privind acceptarea donației confirmând astfel că Terenurile Donate au caracteristicile cerute de Codul Silvic pentru a putea fi oferite în compensare către Romsilva pentru terenul în suprafață de 3.009mp (porțiunea neasfaltată) respectiv teren intravilan, situat în același UAT cu terenul forestier, limitrof unui trup de pădure, apt de împădurire.

1.12. Donația a fost acceptată de Municipiul București prin Actul de acceptare autentificat sub nr. 969 din data de 13.06.2018 (Anexa nr. 12).

1.13. Prin acceptarea donației, Municipiul București a luat cunoștință de conținutul Avizului nr. 11133/C.M.R/18.05.2018 emis de Romsilva și s-a obligat să dea în compensare către Romsilva Terenurile Donate, în vederea deschiderii accesului publicului între Aleea Privighetorilor și Drumul Pădurea Pustnicu.

1.14. În plus, mențiunile corelative au fost înscrise în cărțile funciare relevante ale Terenurilor Donate, astfel că în prezent, Municipiul București este înscris ca fiind proprietarul Terenurilor Donate, fiind totodată notată sarcina ce incumbă acestuia din urmă. În dovedirea celor afirmate, atașăm Extrase de carte funciară recente (Anexa nr. 13.1Anexa nr. 13.2Anexa 13.3).

1.15. În continuare, la data de 20.09.2019, Romsilva a emis Avizul nr. 476 (Anexa nr. 14) pentru scoaterea definitivă a terenului în suprafață de 3.009 mp din fondul forestier aflat în proprietatea publică a Statului Român pentru realizarea drumului de acces – beneficiar Municipiul București, precum și pentru introducerea în circuitul silvic, în compensare echivalentă, a Terenurilor Donate.

1.16. În anul 2022, Impact a transmis notificări către următoarele instituții: Municipiul București prin Primar General, Consiliul General al Municipiului București, Regia Națională a Pădurilor Romsilva, Primarul Sectorului 1 București, Consiliul Local al Sectorului 1 București. Prin aceste notificări, Impact a solicitat autorităților să finalizeze toate demersurile inițiate deja, să achite taxele necesare, să execute sarcina asumată prin acceptarea Terenurilor Donate, pentru ca, în final, să se poată realiza transferul Drumului din domeniul public al Statului Român, aflat în administrarea Romsilva, în domeniul public al Municipiului București, în administrarea Consiliului General al Municipiului București, în scopul permiterii accesului public la Drum. Pentru referință atașăm Adresa transmisă Municipiului București cu mențiunea că toate autoritățile menționate mai sus au primit aceeași notificare (Anexa nr. 15).

 

2. Construcții în desfășurare în Greenfield Băneasa

2.1. Prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 705/2019 a fost aprobat Planul Urbanistic Zonal P.U.Z. – Aleea Teișani – Drumul Pădurea Neagră nr. 56-64, Ansamblul Rezidențial Greenfield Sector 1 (denumit în continuare „P.U.Z. Greenfield”).

2. 2. În baza reglementărilor stabilite prin P.U.Z. Greenfield au fost emise:

(a) Autorizația de construire nr. 434/35/P/40095/28.10.2020 pentru executarea lucrărilor de construire, etapizat pentru „Ansamblu Rezidențial cu următoarele funcțiuni: 11 locuințe colective cu regim de înălțime P+10E+E.th. (913 apartamente); 2 locuințe colective cu regim de înălțime Sgeneral+P+10E+E.th (185 apartamente); 1 locuință colectivă cu regim de înălțime S+P+10E+E.th. (69 apartamente); 1 clădire birouri cu regim de înălțime P+2E+E.th; 1 centru comunitar cu regim de înălțime S+P+1E; 1 clădire destinată parcărilor cu regim de înălțime Sparţial+P+7E+E.th.; 1 spălătorie auto, cu toate instalațiile interioare aferente; posturi trafo, rampă acces auto subsol; circulații auto și pietonale; parcaje; amenajări peisagistice”; și

(b) Autorizația de construire nr. 435/36/P/38960/28.10.2020 pentru executare a „Două locuințe colective cu regim de înălțime S+P+9E+E.th. (65 apartamente) – S+P+5E+E6r (32 apartamente), cu instalațiile interioare aferente”.

2.3. În ceea ce privește Autorizația de construire nr. 435/36/P/28.10.2020, toate construcțiile au fost finalizate și recepționate conform Procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 18 din data de 28.06.2022.

2.4. În ceea ce privește Autorizația de construire nr. 434/35/P/28.10.2020, o parte din construcții (clădirea de birouri Impact și Greenfield Plaza) au fost finalizate conform Procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 19 din data de 19.08.2022.

2.5. Fundația Eco Civica și trei persoane fizice nerezidente în Greenfield Băneasa, domiciliate în Aleea Privighetorilor (primul tronson) au promovat o acțiune privind suspendarea și anularea P.U.Z.-ului Greenfield, suspendarea și anularea Autorizațiilor de construire nr. 434/35/P/2020 și nr. 435/36/P/2020, anularea unor avize premergătoare, desființare lucrări. Acțiunea promovată face obiectul Dosarului nr. 4122/3/2022 ce a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București. În opinia Impact, capetele de cerere sunt neîntemeiate, iar Impact a angajat specialiști atât pe latură juridică, cât și de urbanism pentru apărarea actelor atacate de acest grup.

2.6. În prezent, actele atacate sunt valabile, produc efecte depline, nefiind pronunțată nicio hotărâre privind suspendarea sau anularea acestora.

 

3. Acțiuni întreprinse de Impact în vederea realizării a 3 (trei) soluții de acces suplimentare pentru cartierul Greenfield Băneasa

Începând cu 2017, Impact a făcut demersuri și a depus 3 (trei) documentații de urbanism pentru realizarea a 3 (trei) accese suplimentare pentru locatarii cartierului Greenfield Băneasa.

3.1. Pentru realizarea primului acces, „Amenajare intersecție Aleea Teișani și breteaua DN1 şi a intersecției bretelei DN1 cu centura București”, (denumit în cele ce urmează P.U.Z. ACCES 1) – Impact a cumpărat un teren în suprafață de 1.000 mp aflat in categoria pădure.

  • În vederea realizării acestui acces, Impact a inițiat un P.U.Z. odată cu obținerea Certificatului de urbanism 648/R/1645674 din 14.09.2018. În baza acestui certificat de urbanism, Impact a obținut o serie de avize și a pregătit o documentație complexă. În acest sens, a fost obținut Avizul preliminar nr. 11 din 21.02.2019.
  • În tabelul de mai jos se regăsesc activitățile 2020-2022, cu indicarea numerelor de înregistrare la Primăria Municipiului București.
 15.10.2020 712/R/1879126 – Certificat de urbanism prelungit
 13.09.2022 131510 – Continuare procedură de avizare şi aprobare P.U.Z. ACCES 1 – prin emiterea unui nou Certificat de urbanism (Anexa nr. 16)
13.09.2022 131510 – depunere inițială
28.10.2022 160760 – revenire – stadiu documentație
  • Întrucât prin prisma legislației specifice, CNAIR poate solicita scoaterea din fondul forestier a terenurilor ce servesc extinderii, lărgirii, îmbunătățirii drumurilor naționale şi autostrăzilor, în decembrie 2020, Impact a transmis o adresă către CNAIR prin care le face cunoscut interesul acesteia pentru identificarea posibilităților de colaborare pentru implementarea în cel mai scurt timp a acestei soluții de trafic care nu doar îmbunătățește accesul către zona rezidențială adiacentă, situată la aprox. 3 km, ci, mai ales, fluidizează, conform studiilor de trafic efectuate, traficul pe DN1 în zona Pod Otopeni faţă de situația actuală când în momentele de vârf de trafic se creează ambuteiaje şi staționări semnificative ca lungime şi durată.
  • În data de 17.06.2022, Impact a înaintat către CNAIR o ofertă de donație a terenului în suprafață de 1.000 mp (Anexa nr. 17). Până la acest moment nu am primit niciun răspuns.

 

3.2. Impact a achiziționat un teren intravilan în suprafață de 4.149 mp amplasat în Aleea Teișani 105-117 (fost nr. 13A), în scopul realizării unui nou acces care să deservească locuitorii cartierului Greenfield Băneasa (denumit în cele ce urmează P.U.Z. ACCES 2). În prezent, valoarea de piață a acestui teren este de peste 1.000.000 Euro plus TVA.

  • Soluția de accesibilitate presupune realizarea unei treceri la nivel cu calea ferată pe sub podul hobanat al DNCB, realizându-se astfel o nouă legătură a Aleii Teișani cu DN1 prin Strada Horia, Cloșca şi Crișan. Noua soluție de trafic va urma să asigure defluirea atât către București, cât şi către Otopeni.
  • Pentru implementarea soluției de trafic, Impact a inițiat un P.U.Z. care se află în faza de avizare în cadrul Primăriei Municipiului București. Demersurile privind obținerea P.U.Z. ACCES 2 au fost inițiate în anul 2019, începând cu obținerea Certificatului de urbanism nr. 1155/54/T/18363 din 25.07.2017 (prelungit) (Anexa nr. 18) şi respectiv Certificatul de urbanism nr. 656/26/T/23509 din 29.06.2020 (prelungit) (Anexa nr. 19).
  • Impact a contractat şi achitat toate serviciile de specialitate şi a obținut avizele solicitate, certificatele de urbanism menționate și astfel a suplimentat investiția inițială cu valori semnificative.
  • După fiecare solicitare suplimentară primită din partea Primăriei Municipiului București în perioada 2019-2022, Impact a completat documentația. Astfel în anul 2019 a completat documentația la următoarele date: 01.04.2019, 08.04.2019, 25.04.2019, 15.05.2019, 16.07.2019, 21.10.2019, 16.12.2019. Eforturile s-au menținut şi în anul 2020, iar la data de 21.07.2020, Impact a susținut documentația în faţa Comisiei de circulație.
  • Anul 2021 a fost şi el, de asemenea, cu lucrări la documentația necesară obținerii P.U.Z.-ului. Documentația a fost completată la data de 30.03.2021 cu aviz Apa Nova – odată cu preluarea rețelelor de apă şi canalizare din cartier de către Apa Nova. La data 21.04.2021, Impact a completat, din nou, documentația.
  • În martie 2022, Primăria Municipiului București a transmis o adresă prin care solicita Impact să revizuiască proiectul. Impact a refăcut documentația conform solicitării autorităților şi, la data de 25.11.2022, a redepus documentația la Primăria Municipiului București. În prezent, Arhitectul şef al Primăriei Municipiului București este chemat să verifice documentația completată şi actualizată şi să emită avizul său. Ulterior obținerii acestuia, urmează aprobarea Hotărârii Consiliului General al Primăriei Municipiului București.
  • În intervențiile publice legate de închiderea Drumului, Primarul Municipiului București a confirmat stadiul acestui proiect de obținere P.U.Z. astfel cum este prezentat mai sus şi a precizat că, ulterior emiterii avizului Arhitectului șef, va supune P.U.Z.-ul spre aprobare consilierilor.
  • Descrierea lucrărilor se regăsește în tabelul de mai jos:
28.02.2019 Aviz preliminar nr. 15
01.03.2019 Depunere inițială documentație Aviz Arhitect-şef – Recipisă nr. 1714927
06.03.2019 1716199 – depunere documentație – în completare la 1714927
01.04.2019 1737576 – completări la documentația nr. 1716199-2801/12.03.2019
08.04.2019 1726185 – completări la documentația nr. 1716199/06.03.2019
25.04.2019 1732236 – completări la documentația nr. 1716199/06.03.2019
15.05.2019 1736838 – completări la documentația nr. 1732236/25.04.2019
16.07.2019 1755679 – completări la documentația nr. 1716199/06.03.2019 şi 1736838/5973/2019
21.10.2019 1784596 – completări la documentația nr. 1716199/06.03.2019 şi 1755679/2019
16.12.2019 1804082 – completări la documentația nr. 1716199/06.03.2019
15.06.2020 1852277 – completări la documentația nr. 1716199/06.03.2019
16.06.2020 1853007 – completări la documentația nr. 1714927/20119
30.03.2021 1941441– completări cu aviz nou Apa Nova
21.04.2021 1947370 – completare şi redepunerea integrală a documentației de la depunerea inițială până la data indicată
07.06.2022 75555 – completare documentație P.U.Z.
25.11.2022 179550 – ultima completare solicitată de reprezentanții Primăriei M. București

 

3.3. Cel de-al treilea acces, „Acces rutier din Aleea Teișani în zona de nord respectiv borna km 1+970 – km 13+987”, P.U.Z. ACCES 3 – va fi amplasat în zona centrului comercial Greenfield Plaza, mai exact în apropierea km 14 al DNCB. Mai avem de obținut avizul Comisiei de Coordonare Rețele din cadrul Primăriei Municipiului București (depus în octombrie 2020, s-a completat după racordarea la rețeaua publica de apă/canalizare), ultimul aviz; după obținerea acestuia se va depune întreaga documentație la Primăria Municipiului București în vederea obținerii avizului Arhitectului şef, după care urmează aprobarea în Consiliul General al Primăriei Municipiului București.

2017 – 1453/70/T/29932 din 22.08.2017 – Certificat de urbanism prelungit
2019 – Aviz preliminar nr. 30 din 04.04.2019
2020 – 1105/119/P/31515 din 09.09.2020 – Certificat de urbanism prelungit

 

4. Alte acțiuni necesare

4.1. Municipiul București, Consiliului General al Municipiului București sau Primăria Sectorului 1 care este împuternicită prin HCGMB 608 din 19.12.2017 să facă demersuri în numele Primăriei Municipiului București pentru trecerea, din domeniul public al statului şi administrarea Romsilva, în domeniul public al Municipiului București, a suprafeței de teren necesară realizării unui drum de acces, să transmită către Primăria Municipiului București documentele obținute pentru realizarea acestui demers, să plătească taxa de 80.115,83 lei pentru scoaterea definitivă a terenului din fondul forestier național, conform adresei Gărzii Forestiere nr. 527 din 19.01.2022.

4.2. Municipiul București prin Primarul General să execute sarcina prevăzută în Contractul de donație, respectiv, să dea „obiectul Ofertei de donație în compensare către Romsilva, conform art. 37 din Codul Silvic al României” și să deschidă „accesul public între Aleea Privighetorilor și Drm. Pădurea Pustnicu, pe tronsonul care se suprapune cu drumul forestier FE00868D1, în aplicarea Hotărârii Consiliului General al Municipiului București și Consiliului local Sector 1 nr. 218/2017 respectiv 278/2017”.

4.3. Consiliul General al Municipiului București și Romsilva să solicite Guvernului României emiterea unei hotărâri în baza căreia să se constate trecerea gratuită a Drumului din domeniul public al Statului Român, aflat în administrarea Romsilva, în domeniul public al Municipiului București, în administrarea Consiliului General al Municipiului București.

 

Scopul acestui document este de a prezenta statutul juridic actual al drumului Vadul Moldovei, și eventualele acțiuni necesare pentru a debloca situația. Acest document de informare este adresat locuitorilor din cartierul Greenfield Băneasa pentru ca aceștia să fie cât mai bine informați. Aspectele prezentate sunt întemeiate pe interpretarea dată situației de fapt de către Impact. Deși considerăm că informațiile și eventualele concluzii sunt bine-fundamentate și justificate, nu putem exclude ca o autoritate competentă sau o instanță judecătorească să aibă o altfel de interpretare asupra aspectelor comunicate. Prezentul document nu conține garanții și/sau promisiuni cu privire la finalitatea demersurilor inițiate și nu poate fi utilizat pentru a fundamenta orice opinie, acțiune sau inacțiune a terților, indiferent de scopul pe care o persoană îl poate urmări.

 

5. Anexe

Anexa 1 18.09.1972 Hotărârea Consiliului de Miniștri al Republicii Socialiste România nr. 1068 / 18.09.1972
Anexa 2 31.07.1979 Decretul privind stabilirea sectoarelor municipiului București nr. 284 /31.07.1979
Anexa 3 08.06.2017 Hotărârea CGMB nr. 218 / 08.06.2017 privind împuternicirea Consiliului Local Sector 1 și Primarului Sector 1 de a efectua demersuri, în numele Municipiului București în vederea creării de noi drumuri/căi de acces pe raza Sectorului 1
Anexa 4 19.12.2017 Hotărârea CGMB nr. 608 / 19.12.2017 privind împuternicirea expresă a Consiliului Local Sector 1 de a efectua, în numele Municipiului București, demersuri pentru trecerea din domeniul public al statului și administrarea ROMSILVA în domeniul public al Municipiului București a suprafeței de teren necesară realizării unui drum de acces
Anexa 5 31.07.2017 Hotărârea CLS1 nr. 236 / 31.07.2017
Anexa 6 01.09.2017 Hotărârea CLS1 nr. 278 / 01.09.2017 privind declararea unei căi de acces ca fiind drum de interes local și inițierea procedurilor în vederea elaborării unei hotărâri de guvern privind trecerea unei suprafețe de teren din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Naționale de Pădurilor – Romsilva în domeniul public al Municipiului București și administrarea Consiliului Local
Anexa 7 31.10.2017 Hotărârea CLS1 nr. 345 / 31.10.2017 privind modificarea Hotărârii nr. 278/2017 privind declararea unei căi de acces ca fiind drum de interes local și inițierea procedurilor în vederea elaborării unei hotărâri de Guvern privind trecerea unei suprafețe de teren din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva în domeniul public al Municipiului București și administrarea Consiliului Local
Anexa 8 31.01.2018 Hotărârea CLS1 nr. 1 / 31.01.2018 privind punerea în aplicarea a Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr. 608/19.12.2017 privind împuternicirea expresă a Consiliului Local Sector 1 de a efectua, în numele Municipiului București, demersuri pentru trecerea din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva în domeniul public al Municipiului București a suprafeței de teren necesară realizării unui drum de acces
Anexa 9 01.10.2018 Contract de utilizare nr. 12288 dintre Romsilva prin Direcția Silvică Ilfov și Sectorul 1 al Municipiului București
Anexa 10 21.09.2017 Ofertă de donație autentificată sub nr. 1529 / 21.09.2017
Anexa 11 31.10.2017 Hotărârea CGMB nr. 513 / 31.10.2017 privind acceptarea ofertei de donație cu sarcină a imobilelor proprietatea S.C. Impact Developer & Contractor S.A., situate în Drumul Pădurea Mogoșoaia nr. 50 – 52 și nr. 54 – 80, sector 1
Anexa 12 13.06.2018 Actul de acceptare a donației autentificat sub nr. 969/ 13.06.2018
Anexa 13.1

Anexa 13.2

Anexa 13.3

Anexa 13.4

13.01.2023 Extras de Carte Funciară 271110,

Extras de Carte Funciară 271107,

Extras de Carte Funciară 271964

Plan Vadul Moldovei

Anexa 14 20.09.2019 Aviz nr. 476 / 20.09.2019 pentru scoaterea definitivă din fondul forestier național a terenului în suprafață totală de 0,3009 ha (3009 mp), aflat în proprietatea publică a statului, pentru realizarea obiectivului ”cale de acces”, beneficiar Municipiul București
Anexa 15 26.10.2022 Adresa transmisă Municipiului București
Anexa 16 13.09.2022 131510 – Continuare procedură de avizare şi aprobare P.U.Z. ACCES 1 – prin emiterea unui nou Certificat de urbanism
Anexa 17 17.06.2022 Ofertă de donație a terenului în suprafață de 1.000 mp CNAIR
Anexa 18 25.07.2017 Certificatul de urbanism nr. 1155/54/T/18363 din 25.07.2017 (prelungit)
Anexa 19 29.06.2020 Certificatul de urbanism nr. 656/26/T/23509 din 29.06.2020 (prelungit)
Anexa 20 19.01.2022  

Adresa nr. 527/19.01.2022 din partea Gărzii Forestiere București către Primăria Municipiului București și Primăria Sectorului 1 al Municipiului București

 

Anexa 21 01.04.2000 Extras din Planul de Circulații al PUG

Programează o vizionare

VideoBG Placeholder

Abonează-te la newsletter pentru a fi la curent cu noutățile, evenimentele și promoțiile noastre.

Niciodată nu vom divulga adresa ta de email și nu vom face spam. Făcând click pe „Trimite”, ești de acord cu Termeni și Condiții și Nota de informare