În luna octombrie, complexul rezidențial GREENFIELD Băneasa, dezvoltat de IMPACT Developer & Contractor, a înregistrat un record de vânzări, confirmând atractivitatea crescută a acestei comunități moderne și sustenabile. Cu un total de 73 de unități tranzacționate și o valoare cumulată de 8.021.848 de euro, acest rezultat reprezintă un maxim lunar în ultimii cinci ani.
Ce preferă cumpărătorii din GREENFIELD Băneasa?
În octombrie, apartamentele cu 2 camere au fost cele mai solicitate, reprezentând jumătate din vânzări, urmate de studio-uri (33%) și apartamente cu 3 camere (17%). Aceste unități fac parte din cea mai recentă etapă a proiectului, în cadrul căreia 732 de apartamente sunt pregătite să-și întâmpine noii proprietari.
Un cartier modern, aproape de natură și construit responsabil
GREENFIELD Băneasa își atrage rezidenții prin apartamente construite la standarde de calitate BREEAM Excellent, o combinație între confort urban și apropierea de natură. Cu facilități moderne și spații verzi generoase, cartierul oferă un stil de viață echilibrat într-o zonă rezidențială căutată.
CEO-ul companiei IMPACT Developer & Contractor, Dan Sebastian Câmpeanu, a confirmat optimismul echipei pentru finalul anului: „Cu alte 231 de unități pre-vândute în GREENFIELD Băneasa la sfârșitul lunii octombrie, vom menține același ritm de vânzări până la sfârșitul anului și chiar începutul anului viitor, cu condiția să nu intervină modificări legislative care să afecteze TVA-ul în 2025.” Câmpeanu a subliniat că GREENFIELD Băneasa rămâne una dintre cele mai căutate opțiuni de pe piață pentru cumpărătorii interesați de locuințe moderne și bine integrate în mediul natural.
GREENFIELD Băneasa: O comunitate în creștere, un oraș în oraș
Cu peste 7.000 de locuințe planificate și peste 17.000 de locuitori până la finalizarea proiectului în 2028, GREENFIELD Băneasa își propune să devină un reper de sustenabilitate și dezvoltare urbană în Capitală. Proiectul se află acum în a patra fază de dezvoltare din cele șase planificate și aduce noi facilități comunității, inclusiv două parcuri private, spații verzi extinse, locuri de joacă, magazine, campus educațional privat și centrul comercial GREENFIELD Plaza. În plus, pentru un stil de viață sănătos, rezidenții beneficiază de centrul sportiv Wellness Club by Greenfield.
În continuare, cartierul va adăuga noi funcțiuni esențiale, inclusiv o școală și grădiniță de stat, o biserică și alte căi de acces, consolidând astfel poziția GREENFIELD Băneasa ca o comunitate completă, integrată și conectată cu nevoile locuitorilor săi.
GREENFIELD Băneasa: Viitorul unui cartier sustenabil
Începând din 2007, GREENFIELD Băneasa a evoluat constant, răspunzând nevoilor în schimbare ale locuitorilor săi și oferind facilități de înaltă calitate într-o comunitate bine conturată. Dezvoltarea continuă a acestui proiect amplu este un angajament de a construi pentru viitor, punând accent pe sustenabilitate și pe o calitate a vieții superioară pentru locuitorii săi.