Responsabilitate Socială

Obiectivul Greenfield este să ofere locuințe bine construite și cadrul ideal pentru o comunitate responsabilă, unde locuitorii pot avea acces la toate facilitățile și serviciile de care au nevoie.

Responsabilitate Socială

Existența unui cartier lângă pădure atrage nevoia de a veni cu inițiative de responsabilitate socială. Locuitorii cartierului nostru trăiesc în armonie cu natura și în conformitate cu legile acesteia, respectând și protejând animalele din zonă și având grijă de pădure și de mediul înconjurător.

Inițiativele noastre de responsabilitate socială merg în trei direcții, atât fizic, plantând copaci, curățind pădurea, dar și moral, educându-i pe cei de lângă noi să urmeze modelele demne, în ceea ce privește aspectele semnificative ale existenței: un stil de viață sănătos, necesitatea păstrării condiției fizice, beneficiile activități părinte-copil, mișcarea în aer liber. Și nu în ultimul rând, donațiile pe care Impact Developer & Contractor, dezvoltatorul proiectului, le-a făcut pentru dezvoltarea unor servicii publice care vor deservi întreaga zonă, nu doar cartierul Greenfield.

  • 35,000
    De participanți la evenimentele de CSR
  • 2,500
    Copii implicați în evenimente de CSR
  • 3,500
    De pomi plantați în Pădurea Băneasa, până în prezent
  • 5,000
    Kg de gunoi colectat din Pădurea Băneasa
  • 15
    Evenimente sportive organizate sau sponsorizate
  • 8
    Mil. Euro, valoarea donațiilor pentru proiecte de interes public

Plantare de copaci

Suntem activi în acțiunile de întreținere și ecologizare care se desfășoară în zona Pădurii Băneasa. Am făcut promisiunea de a planta un copac pentru fiecare apartament construit în Greenfield. Până acum, am reușit să plantăm, împreună cu voluntarii, peste 3500 de copaci în Pădurea Băneasa și împrejurimi.

Plantările au fost ghidate de către specialiștii Romsilva, care au explicat atât procedura de plantare, cât și impactul benefic al acțiunii lor. În Greenfield este extrem de important să educăm copiii cu dragoste și respect pentru mediul înconjurător, oferindu-le modele demne de urmat.

Donații

Demersurile companiei noastre sunt gândite să facă parte dintr-un ansamblu de funcțiuni publice de interes general, cu focus pe nevoile comunităților pe care le dezvoltăm, dar și în beneficiul celor din proximitatea Sectorului 1 – zona de Nord.

Impact construiește sustenabil și creează un cadru de locuire la cele mai înalte standarde de calitate și cu un grad sporit de confort. În acest sens, pentru a îmbunătăți viața cetățenilor, se implică activ, prin donații, a căror sumă se va ridica la 8 milioane de euro.

În 2017, Impact a donat 6.000 mp către PMB, în valoare de 1.8 mil Euro, în compensarea fondului forestier, pentru ca Strada Vadul Moldovei să revină la statutul de drum public. Vezi detalii.

In luna iulie 2020, am înaintat Arhiepiscopiei București o ofertă de donație pentru un teren de 1.800 m2 în valoare de 497.000 Euro, pentru construirea unei Biserici, în arealul Greenfield.

În vederea construirii unei școli și a unei grădinițe de stat, Impact a donat terenul și proiectul necesar construirii acestora, către Primăria Municipiului București, ambele însumând 1.75 mil Euro. Donatia a fost acceptată de Consiliul General al Municipiului București în ședința din 15 iulie 2020. Află detalii.

Impact a donat un teren cu suprafață de 1.400 m2 și se va ocupa de construcția unui terminal STB modern, pus la dispoziție cu contract de comodat pe durata nedeterminată și cu titlu gratuit, către STB (Societatea de Transport Buc). Valoarea donației și a întregului proiect realizat de către Impact se ridică la 750.000 Euro.

2 mil. Euro este suma alocată pentru construirea celor 3 căi suplimentare de acces, în această sumă fiind incluse terenuri de 5.149 m2, dar și proiectarea și execuția acestor drumuri. După terminarea lucrărilor, acestea vor fi donate autorităților abilitate, pentru a intra în administrarea domeniului public.

Pentru extinderea rețelelor de utilități publice se estimează costuri de 1 mil. Euro, după efectuare urmând ca acestea să intre în patrimoniul operatorilor și furnizorilor de utilități. De asemenea 3.500 m2 de teren în valoare de 600.000 Euro va fi pus la dispoziție autorităților pentru funcțiuni publice mixte.

Clean & Run

Clean & Run este una dintre campanile Greenfield Băneasa când, alături de rezidenți s-a reușit strangerea a peste 200 de kg de deșeuri de pe aproximativ 25 de kilometri de poteci și alei din pădurea Băneasa. O acțiune pe care intenționăm să o continuăm și să o implementăm în toate proiectele IMPACT.

Construirea de căsuțe pentru păsări

În Greenfield avem grijă de flora și fauna pădurii Băneasa, motiv pentru care am întreprins acțiuni pentru a ajuta păsările, în special pe perioada rece, dar nu numai. Am implicat comunitatea Greenfield în construirea de case mici pentru păsări, așezate cu atenție în copaci. Activitatea a făcut copiii și adulții mai responsabili și mai grijulii cu păsările.

Club de Birdwatching

Pentru a continua educația în ceea ce privește fauna din Pădurea Băneasa, am organizat cluburi gratuite de Birdwatching- observare a păsărilor și a altor vietăți, pentru a informa locuitorii, mai ales copiii, despre viața păsărilor, despre nevoile lor și despre cum să se bucure de pădure fără a deranja vietățile.

Tradiții și valori

Din dorința de a duce mai departe obiceiurile românești, într-o societate în continuă schimbare, organizăm în cartier periodic activități pentru a conserva și promova tradițiile, în special în rândul celor tineri. Vrem să contribuim activ în formarea unei comunități cu principii și valori, începând cu cei mai mici rezidenți din ansamblu.

Colindele românești de Crăciun sunt o încântare specifică acestei sărbători, așa cum pictatul ouălor de Paște rămâne una dintre activitățile preferate de cei mici. Credem în puterea exemplului în procesul de formare a generației tinere, motiv pentru care am organizat activități culturale și de divertisment cu ocazia Crăciunului și a Paștelui.

Activități sportive

Promovăm un stil de viață activ, sănătos, încurajăm mișcarea în aer liber, susținem sportul și participăm cu mândrie la competiții sportive.

  • În 2019, Greenfield a fost sponsor principal al Băneasa Forest Run, care a ajuns la a IV-a ediție și s-a bucurat de prezența a 1.500 de oameni.
  • Altă competiție sportivă pe care Greenfield o susține este Băneasa Race, care are deja 5 ediții, ultimul eveniment adunând peste 1.200 de concurenți.
  • Cea mai populară competiție în care Greenfield a avut o cursă dedicată, Greenfield Relay, a fost în cadrul Bucharest Half Marathon, care a avut 18.000 de participanți.
  • În 2019, Greenfield a lansat o competiție sportivă de duathlon, împreună cu Road Grand Tour, prima ediție a GREENFIELD DUO CHALLENGE fiind un real succes.

Greenfield - Promotor al sănătății prin sport